Schimbari majore in sectorul imobiliar – o noua definire a locuintelor si tva majorat de 9% pentru locuintele noi

Guvernul a publicat un nou proiect de modificare a Codului Fiscal. Prin noua lege, ce urmeaza a fi aprobata, se stabilesc noi masuri fiscale menite a aduce modificari considerabile in sectorul imobiliar, cele mai importante fiind legate de schimbarea modului in care sunt clasificate locuintele,  plata diferentiata a TVA-ului, in functie de gradul de finisare al imobilelor si o modificare care priveste cresterea TVA-ului de la 5% la 9% pentru locuintele noi, care nu depasesc suma de 600.000 lei. Pentru cele care depasesc aceasta valoare se aplica cota standard de 19%.

Prin aceste schimbari, Guvernul vrea sa clarifice modul de clasificare al locuintelor si sa ofere facilitati fiscale anumitor categorii de constructii. Pana acum, locuintele erau impartite, in mod popular, in 3 mari categorii (la rosu, la gri sau la cheie), insa nu exista o definire clara a fiecarei categorii.  Prin noua lege, se doreste o definire clara a fiecarui tip de cladire si facilitarea in ceea ce priveste plata TVA-ului doar pentru cele „la cheie”.

Ce conditii trebuie sa indeplineasca o locuinta ” La cheie” conform noii definitii?

Conform art. 291 alin. (2) lit. m) pct. 3, locuintele care pot fi locuite ca atare trebuie sa îndeplinească urmatoarele condiții:

  • sa ofere acces liber individual la spațiul de locuit, fara a tulbura spatiul detinut de alte persoane;
  • sa aiba acces la utilitati (energie electrica, apa potabila, canalizare);
  • sa aiba cel putin un spatiu pentru odihna, un spatiu pentru pregatirea hranei si un grup sanitar;
  • sa aiba finisaje exterioare care includ acoperis (daca este prevazut in proiect), geamuri si usa de intrare;
  • sa aiba pereti finisati in interior cu vopsea, tapet, faianta sau diverse alte elemente;
  • sa aiba podele finisate cu gresie, parchet sau alte elemente folosite in acest scop;
  • sa aiba usi interioare (in functie de proiect);
  • sa fie echipat cu instalatii sanitare si obiecte sanitare (vas WC, lavoar, spalator cu cuva);
  • sa aiba instalatii electrice (tablou electric, doze, intrerupatoare si prize).

Ce urmeaza sa intre in vigoare?

  • introducerea unor conditii in ceea ce priveste gradul de finisare si dotarile locuintelor care pot fi locuite (locuintele „la cheie”);
  • stabilirea unei cote de TVA reduse doar pentru locuintele care pot fi locuite de beneficiari, fara interventii suplimentare;
  • definirea clara a finisajelor/dotarilor necesare in vederea aplicarii cotei reduse de TVA.
  • cresterea cotei de TVA de la 5% la 9% pentru toate locuintele noi , la cheie”, care se incadreaza in definitia legii (locuibile ca atare), cota redusa fiind aplicabila doar acestora
  • Se mentine restrictia de a beneficia de o singura locuinta cu TVA redus de 9% (de la intrarea in vigoarea a noilor preveri, la acest moment fiind aplicabil TVA-ul redus de 5%.
  • Pentru a putea inca beneficia de un TVA redus de 5%, cumparatorii trebuie sa semneze un contract de vanzare cumparare pentru o locuinta noua sau sa semneze un antecontract de vanzari-cumparare, pana la intrarea in vigoare a noilor prevederi, iar in cazul antecontractelor, achizitia trebuie finalizata pana la finalul anului 2024

Mai multe informatii puteti regasi in link-ul urmator: proiectlegemasurifiscalbugetare_19092023 (gov.ro) in care se poate regasi forma publicata de Guvern in data de 19.09.2023

Trimite Mesaj
Suna
Locatie

SudRezidential.ro iti ofera o experienta cat mai personalizata in procesul de cautare a proprietatii imobiliare potrivite. In acest scop folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul anunturilor si pentru a analiza traficul.